Telefon: 0751 542 041 | Email: contact@almafabrics.ro
Livrare gratuita pentru comenzile peste 350 RON.

Muselina – țesătura perfectă pentru copii noștri

Bună mânuțe harnicuțe! Eu sunt Georgiana, de la Alma fabrics, mama a doi băieți tare năstrușnici.

Eu din păcate am descoperit târziu muselina, când cei mici au crescut (prea repede spun eu), și tare rău îmi pare. Încă mă gândesc la câte lucruri aș fi putut să le fac din ea…

Chiar și așa, muselina fiind un material extrem de versatil, tot am reușit să le ofer produse din acest minunat material, și anume pantalonași super comozi și lejeri.

Ce este muselina?

muselina imprimata material textil din bumbac 100% pentru confectionat haine, paturici si diverse articole textile pentru copii si bebelusi

Așadar, hai să începem cu începutul – ce este muselina? Auzim peste tot de ea, dar ce e?

Ca să simplificăm lucrurile, muselina e o țesătură din bumbac 100%. Ok, sunt multe alte țesături și materiale din bumbac 100%. Ce o face atât de specială, de deosebită? Cele două straturi din care e alcătuită! Acestea sunt atașate împreună prin mici cusături invizibile, cusături lejere, care transformă aspectul muselinei într-unul lejer, unic. Adevărul e că muselina are un aspect unic, deosebit, pe care noi îl iubim! Textura acesteia oferă produselor un iz vintage, natural.

E un material textil cu proprietăți hipoalergenice, care lasă pielea bebelușilor să respire, iar datorită bumbacului fin, muselina este foarte confortabilă și respirabilă. E perfectă atât pentru vară, cât și pentru iarnă.

De ce sa alegem muselina pentru copiii nostri?

Muselina este o țesătură perfecta pentru copiii noștri deoarece este moale, confortabilă și hipoalergenică. Această țesătură este ușor de întreținut si se usucă rapid, ceea ce o face perfectă pentru copilașii care se mișcă mult și transpiră, adică 99,9% dintre ei. De asemenea, muselina nu provoacă iritații sau alergii pielii, așa cum pot face unele țesături sintetice . Se poate utiliza de la naștere, chiar ca și scutec pentru bebe.

În ce putem transforma muselina?

În foarte multe lucruri! Muselina îți oferă libertatea șă o transformi în orice dorești. Îți poți pune creativitatea la muncă.

Din muselina poți face cele mai delicate, naturale și unice păturici. În completarea acestora, poți face jucării, fie de somnic, fie de dentiție.

Fiind o tesatura absorbantă, o poți transforma în prosoape, scutece pentru schimbat sau poncho pentru plajă, perfecte pentru vară, și pentru copii iubitori de nisip și apă.

Pe partea de îmbrăcăminte, poți crea cele mai deosebite haine! Poți transforma muselina în orice. Fie o rochită sau o fustiță, pantaloni

foarte comozi și răcoroși, cămășuțe cu aspect lejer și vintage, chiar și în accesorii pentru păr!

În cazul muselinei, îti poți folosi creativitatea la maxim!

E dificil de lucrat cu muselina?

Ca și nivel de dificultate în ceea ce privește coaserea, putem spune că e unul medium, datorită modalității în care aceasta se produce. Nu se lucrează atât de ușor ca bumbacul, datorită tipului de țesătură și a lejerității acesteia. Fiind ușor șifonată, vă avea tendința să se miște intr-una. Când croiți, vă puteți ajuta de greutăți pentru a o stabiliza.  Vă sugerăm să surfilați marginile, pentru a nu se desface cusătura

După ce vă învățați cu acest tip de țesătură, va deveni totul din ce în ce mai ușor! Prima data e mai dificil.

Ești pregătită să lucrezi cu muselina?

Acum că am elucidat misterul muselinei, esti pregătită să începi să coși? Noi să știi că abia așteptăm să vedem în ce transformi acest minunat material.  Te așteptăm să ne trimiți poze cu creațiile tale la contact@almafabrics.ro, iar noi promitem că le postăm pe social media. Ne dorim enorm să susținem producătorii români, creatorii de frumos.

Dacă ai întrebări sau nedumeriti, ne poți contacta de la 9-17, de luni până vineri, la numărul 0751 542 041.

Te invităm să descoperi muselina uni aici, iar muselina imprimata aici. Avem o gamă largă de produse, și imprimeuri absolut minunate!

 

Îți urez multă inspirație!

Cu mult drag,

Georgiana de la Alma Fabrics.

muselina imprimata material textil din bumbac 100% pentru confectionat haine, paturici si diverse articole textile pentru copii si bebelusi

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *